Calendarul sărbătorilor universale ar trebui să includă Ziua Minții, pentru a celebra toate creațiile ființei umane în artă, știință, tehnică și tehnologie.
În domeniul imaginarului, se remarcă științifico-fantasticul (SF-ul sau science-fiction), un gen artistic întâlnit în literatură și cinematografie a cărui temă principală este impactul științei și tehnologiei asupra omului și societății.
Orice iubitor de science-fiction este impresionat de lucrarea Frankenstein a lui Mary Shelley, de romanele lui Jules Verne sau ale lui Herbert George Wells, de opera epică Dune a autorului american Frank Herbert.
Genul științifico-fantastic a apărut încă din secolul al XVI-lea, odată cu revoluția științifică, cu deschidere către Epoca Luminilor (secolele XVII și XVIII), fiind stimulat de descoperirile lui Galilei și Newton în astronomie, fizică și matematică.
Pe de altă parte, unii gânditori, precum scriitorul american Lester del Rey, au considerat că Epopeea lui Ghilgameș (mileniul al III-lea î. Hr.) ar fi primul text științifico-fantastic, iar după alte opinii, primele elemente ale științifico-fantasticului trebuie căutate în literatura arabă din Evul Mediu Târziu.
Celebrul scriitor Isaac Asimov a susținut că revoluția industrială reprezintă premisa esențială pentru nașterea literaturii științifico-fantastice, având în vedere conștientizarea de către scriitori a relației dintre știință și tehnologie. Prin convenție, s-a stabilit ca aprilie 1926 să fie luat ca reper temporal pentru acest gen literar, pentru a marca apariția revistei americane Amazing Stories, care a promovat pe scară largă literatura științifico-fantastică.
O povestire, o carte sau un film SF se bazează pe valențele creativității, imaginarului și diversitatea registrului afectiv pentru transpunerea cititorului sau spectatorului într-o lume posibilă a viitorului, care este dominată de știință, tehnică și tehnologie, nu întotdeauna impactul fiind pozitiv. Alteori, curiozitatea participantului la actul artistic este stimulată de aventurile unui individ atipic (humanoid, robot, un mutant cu puteri ieșite din comun), care încearcă să se integreze într-o lume tipică pentru vremurile actuale. În ambele situații, se pune accentul pe ideea de stranietate, de ceva cu totul diferit față de normele cu care fiecare este obișnuit, pentru intensificarea reflecției și stimularea minții cu întrebări la care se cer răspunsuri.
În domeniul science-fiction, tema poate fi o societate extrem de neobișnuită (o civilizație extraterestră sau o societate dintr-o dimensiune paralelă a spațiu-timpului) și reacția membrilor săi la o descoperire banală, de exemplu Căderea nopții a lui Isaac Asimov, dar poate fi și cazul unei societăți aflate în trecutul foarte îndepărtat (ex. seria de filme Războiul stelelor), precum și din viitorul îndepărtat (ex. seria Fundației lui Isaac Asimov). În alte situații, societatea poate fi una obișnuită, însă individul are însușiri neobișnuite (posedă puteri nenaturale/supranaturale, este un mutant – telepat, telekinet- sau se poate teleporta).
Pasionații de universul științifico-fantastic și-au creat fandomul (o cultură de grup), participă la întâlniri față în față sau online cu autori remarcabili, publică și schimbă fanzine (au durată scurtă și tiraj limitat).
Dintre autorii de literatură science-fiction se menționează: Jules Verne, Frank Herbert, Philip K. Dick, Arthur C. Clarke, Robert A. Heinlein, Herbert George Wells, William Gibson, Isaac Asimov, Stanislaw Lem, Frederick Pohl,Ursula K Le Guin, Orson Scott Card, George R.R. Martin, Alexandru Mironov, Cătălin Ionescu , George Ceaușu, Ion Hobana, Ionuț Caragea, Michael Haulică, Mircea Cărtărescu, Ovidiu Șurianu etc.
În continuare, sunt prezentate succint informații despre Jules Verne, Herbert George Wells, Frank Herbert, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke și Robert A. Heinlein.
……………………………………………………………………………………………………………
Cei interesați de conținutul integral al lucrării „Universul science-fiction” pot accesa
https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/151623/peregrinari-science-fiction