În România, circa 14% din zilele unui an, mai precis 51 de zile sunt considerate prin lege sărbători publice, la care se adaugă și zilele sărbătorite la nivel mondial. Codul…
-
-
Dragalina în imagini
Ca cetăţean al comunei Dragalina, m-am implicat în viaţa comunităţii prin promovarea imaginii localității și realizarea unor monografii în Word şi Power Point, cu sprijinul autorităţilor locale, a Muzeului de Istorie …
-
Lumea în care am ajuns
Nașterea unei ființe umane în această Lume încărcată de mister înseamnă o nouă filă în cartea vieții, care va fi completată progresiv în călătoria prin Existență. În clipe de reflecție este…
-
Universul popular românesc
Naţiunea română înseamnă cei ce suntem, cei care am fost și cei care vor veni în spațiul ondulat de la Dunăre, Carpați și Marea Neagră, care a fost dăruit de Dumnezeu…
-
România profundă
În această lucrare sunt prezentate 15 personalități de marcă, și anume: Carol Davila, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Ioan Cantacuzino, Gheorghe Marinescu,Ana Aslan,George Emil Palade, Nicolae…
-
Monografia comunei Dragalina
În clipele de reflecţie asupra existenţei, este firesc să ne întrebăm: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm? Într-o exprimare sugestivă, prezentul este „poarta existenţei” prin care trecutul se…
-
România fascinantă
România este un stat situat în spațiul carpato-danubiano-pontic din Europa Centrală, care se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est, Republica Moldova…
-
Libertatea și democrația
Libertatea reprezintă un criteriu esențial pentru abordarea devenirii umane în cadrul culturii și civilizației. Pentru mentalul colectiv, semnificația acestui concept este prezentată în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:Libertate 1. Posibilitatea de…