Te invit, stimate cititorule, să reflectezi la unele cugetări despre limbă și comunicare ale unor personalități culturale de marcă:
• Limba este o formă de gândire umană, posedând o logică internă despre care omul nu știe nimic. (Claude Levi Strauss)
• Timpul schimbă toate lucrurile; nu există niciun motiv pentru care limba ar trebui să scape de această lege universală. (Ferdinand de Saussure)
• Semiotica este o teorie generală a tuturor limbajelor existente… a tuturor formelor de comunicare vizuale, tactile şi aşa mai departe… Există o semiotică generală, care reprezintă o abordare filosofică a acestui domeniu şi sunt multe semiotici specifice. (Umberto Eco)
• Limba este un proces de creație liberă; legile și principiile ei sunt fixe, dar maniera în care sunt utilizate principiile generării este liberă și infinit variată. Orice interpretare și folosire a cuvintelor implică un proces de creație liberă. (Noam Chomsky)
• Fără limbaj, gândul este o vagă şi necunoscută nebuloasă (Ferdinand de Saussure)
• Cuvintele fără gânduri nu ajung niciodată la ceruri. (William Shakespeare)
• Limba adevărului este simplă. (Euripides)
• Grație cuvintelor, am fost în stare să ne ridicăm deasupra animalelor; și, datorită cuvintelor, am fost capabili să ne coborâm adesea sub nivelul demonilor. (Aldous Huxley)
• Limba este metoda de a extrage o idee din creier fără a apela la chirurgie. (Mark Amidon)
• Limitele limbii mele reprezintă limitele lumii mele. (Ludwig Wittgenstein)
• Limba ne forțează să percepem lumea așa cum ne este prezentată de om. (Julia Penelope)
• Limbajul politic este desemnat să facă vorbele să sune a adevăr și crima să pară respectabilă, să dea aparență și materialitate purului vânt. (George Orwell)
• Dacă îi vorbești unui om într-o limbă pe care o înțelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în propria limbă, cuvintele ajung la inima lui. (Nelson Mandela)
• În viaţa oamenilor şi a societăţilor, limbajul este factorul cel mai important dintre toate. (Ferdinand de Saussure)
• Limbajul este îmbrăcămintea gândului. (Samuel Johnson)
• Nu este suficient să vorbești, trebuie să vorbești clar pentru ca cuvintele tale să aibă putere. (William Shakespeare)
• Frumoasă farsă e şi vorbirea; cu ea omul dansează peste toate lucrurile. (Friedrich Nietzsche)
• Prima regulă a comunicării eficiente este să știi ce vrei să spui. (Sigmund Freud)
• Hainele sunt artificii semiotice, cu alte cuvinte, mecanisme de comunicare. (Umberto Eco)
• Limba este un oraș la construirea căruia fiecare om a adus câte o cărămidă. (Ralph Waldo Emerson)
• Dacă romanii ar fi fost obligați să învețe limba latină, n-ar mai fi avut deloc timp să cucerească lumea. (Heinrich Heine)
• Cel care nu cunoaște limbi străine nu știe nimic despre propria limbă. (Johann Wolfgang von Goethe)
• Când vorbeşti mult, aproape întotdeauna spui şi ce n-ar trebui spus. (Confuncius)
• Când vorbești, repeți ceea ce știi deja; când asculți, poți învăța ceva nou. (Dalai Lama)
• Pentru cel cu minte ageră, puţine cuvinte ajung. (Vergiliu)
• A vorbi fără a gândi, înseamnă a trage fără a ţinti. (Cervantes)
• Secretul de a fi plicticos este acela de a spune totul. (Voltaire)
• Înainte de a scrie, învăţaţi să gândiţi. (Nicolas Boileau)
• După cum vor fi vorbele pe care le vei spune, tot aşa vor fi şi cele pe care le vei auzi. (Homer)
• Scrie pentru a fi înțeles, vorbește pentru a fi ascultat, citește pentru a crește.( Lawrence Clark Powel)
• Peștii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba. (William Shakespeare)
• Iubirea este cel mai frecvent cuvânt în toate limbile lumii și cel mai profanat în toate zilele. (François Charles Mauriac)
• O altă limbă e o altă viziune asupra vieţii. (Federico Fellini)
• Muzica este limbapasiunii. (Richard Wagner)
• Tăcerea este modalitatea autentică a cuvântului. (Martin Heidegger)
• Oriunde eșuează ideile, oamenii inventează cuvinte. (Martin H. Fischer)
• Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă. (Emil Cioran)
• Eu vorbesc cu toată lumea în același fel, indiferent dacă este omul care strânge gunoiul sau directorul universității. (Albert Einstein)
• Sunt vorbe care vindecă sufletul bolnav. (Eschil)
• Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conține. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoțesc, întotdeauna, imaginile celeilalte limbi. (Herta Müller)
• Limba maternă reprezintă leagănul vieții, în care omul ascultă cântecele de iubire și de dor, doinele de jale din baladele poporului și ritualurile bocitoarelor la despărțirea de lumea celor vii, dar cele mai răsunătoare cântări sunt colindele, cântecele patriotice și cântările biblice.
(Maria Filipoiu)
• A cultiva o limbă, va să zică a o curăța de tot ce nu este al său și nici nu poate simpatiza cu dânsa, a pune tot lucrul și toată vorba la locul său, a boteza fiecare idee cu numele său, a o scăpa de tot ce poate să fie echivoc și a o face să exprime ce gândește cineva, iar nu alta. (Ion Heliade Rădulescu)
• O cultură care nu dezvoltă o limbă capabilă să exprime noțiunile civilizației, nu se poate ea însăși dezvolta, rămânând tributară unei culturi străine a cărei limbă o folosește. (Nicolae Iorga)
• O limbă nu este numai un complex de sunete, de forme combinate și schimbate într-un fel sau altul; ea mai este semnul unui anumit fel de gândire, al unui anumit chip de viață, expresiunea stărilor sufletești și de cultură determinate de împrejurări. Din cuvintele pe care le aveam altă dată sau le-am păstrat încă, din altele pe care le-am primit mai târziu, ni se deslușește trecutul ori putem înțelege și judecata timpului de azi; singur un cuvânt ne reînviază o lume întreagă de odinioară și ne poate spune mai mult decât șiruri de însemnări istorice; și e destul să prindem din vorbirea de toate zilele câteva forme pentru ca să putem spune cum gândim și ce e cultura noastră. (Ovid Densușianu)
• Limba nu se creează nici de gramatici, nici de scriitori, ea iese din conlucrarea instinctivă a colectivității naționale. Trecerea de la forma vie, dar brută, a materialului lingvistic la forma spiritualizată a limbii literare poate fi ajutată prin acțiunea conștientă a scriitorilor. Limba este creația cea mai originală și cea mai nobilă a unui popor. (Eugen Lovinescu)
• E miraculos cuvântul, pentru că la fiecare obiect din natură și din închipuire corespunde un cuvânt. Cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal. Cuvinte întunecate ca grotele și cuvinte limpezi ca izvoarele pornite din ele. Într-un cuvânt se face ziuă și alte cuvinte amurgesc. Cuvintele scapără ca pietrele sau sunt moi ca melcii. Ele te asaltează ca viespile sau te liniștesc ca răcoarea; te otrăvesc ca bureții sau te adapă ca roua trandafirie. (Tudor Arghezi)
• Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. (Mihai Eminescu)
• Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul Dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființa umană în totalitatea sa. (Mircea Eliade)
• Aforismul e o cale de comunicare cu cititorul mult mai rapidă şi mai convingătoare decât poezia şi filosofia. (Lucian Blaga)
• Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii. (Mihai Eminescu)
• Limba românească, căreia i se închinară părinţii noştri ca unui idol viu şi însufleţitor, e singurul tezaur ce ne-a rămas de la ei, ereditate neînstrăinată şi necomună cu alţii. (Timotei Cipariu)
• Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română. (Grigore Vieru)
• Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. (Mihai Eminescu)
• Visul vieții mele este să fiu cina la care stă vorbirea țării mele când îi este sete de un vin și de un viu. (Nichita Stănescu)
• Se zice că pomii la început vorbeau graiul astral, dar auzind mai apoi în preajmă cântecele limbii noastre, au muţit de mirare şi admiraţie şi de atunci, în locul cuvintelor, nu mai scot pe ramuri decât fructe. (Grigore Vieru)
• Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreț de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș istoric… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Și asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipsește este îndrăzneala. (Petre Țuțea)
• Biserica Ortodoxă este maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului, fiind păstrătoarea elementului latin, care a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise. (Mihai Eminescu)
•E bine să înveţe un popor de la altul, însă nu e bine să înveţe un popor pe altul. (Grigore Vieru)
• Pentru mine, limba română este distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet.
(Fănuș Neagu)
• A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. (Nichita Stănescu)
• Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumuseţea activă a patriei. (Grigore Vieru)
• Limba română e actul meu de naștere, eu sunt ființă sub măslinul ei, care rodește de două mii de ani, dreptul meu e să-i țin dealul verde și bătut de soare și să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce țâșnesc din ea. (Fănuș Neagu)
• Limba este întâiul mare poem al unui popor. (Lucian Blaga)
• Limba este cartea de noblețe a unui neam. (Vasile Alecsandri)
• Urmaşilor mei Văcăreşti !
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a Patriei cinstire. (Testament literar – Enăchiță Văcărescu)
• Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. (Ion Luca Caragiale)
• Cine știe limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizația antică. (Mihai Eminescu)
Observație. Dicţionarul multilingv (englez, francez, român, spaniol, italian, german), postat pe
https://www.academia.edu/39282752/Dictionar_multilingv,
este util pentru traduceri sau retroversiuni, dar și pentru efectuarea unor studii lingvistice prin compararea cuvintelor româneşti şi străine care au semnificaţii similare.
Do you want Search?
Random Post
Search