Termenul de patriotism exprimă legătura emoțională față de o țară și de locuitorii ei din punct de vedere etnic, cultural, politic sau din alte motive, iar privitor la etimologie, provine din latinescul patria – având semnificația de tărâm părintesc.
Patriotismul este diferit de xenofobie (preferința exclusivă pentru un singur neam, manifestări ostile față de alte neamuri), mai precis, a fi patriot înseamnă să-ți iubești neamul și glia strămoșească, să le promovezi în lume și să participi la dezvoltarea acestora, să respecți drepurile și libertățile minorităților înscrise în constituție, precum și normele dreptului internațional. Este sugestivă afirmația lui Nicolae Iorga: „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește, respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii, pe când un șovinist urăște tot ce nu-i seamănă și dezbină oamenii”.
Pe de altă parte, patriotismul nu trebuie confundat nici cu naționalismul – se referă la dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-lingvistice și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis („dreptul sângelui”).
Este bine de menţionat că naţiunea este un tip de comunitate care are la bază două concepţii apărute în cadrul iluminismului francez, respectiv romantismului german.
În primul caz, naţiunea este expresia voinţei indivizilor de a se constitui într-un stat suveran prin libera lor asociere în calitate de cetăţeni, fapt care este consfinţit într-un act fondator (constituţia). În cel de-al doilea caz, naţiunea este expresia legăturilor profunde care iau naştere între membrii aceluiaşi popor, ca urmare a originii lor comune, a unităţii lor de limbă şi cultură, precum şi a sentimentului istoriei trăite împreună.
În DEX, noțiunea este definită ca fiind o comunitate stabilă de oameni, care s-a constituit în cursul istoriei ca stat pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică, precum și de factură psihică, manifestate în particularitățile specifice ale culturii.
Referitor la conotația civică a patriotismului, se face trimitere la două aspecte:
• anumite drepturi și datorii constituționale, în legătură cu statutul de cetățean al unui stat: de exemplu dreptul de a fi apărat de stat și datoria de a-l apăra, sau dreptul de a fi ajutat bănește de stat și datoria de a plăti impozite și taxe.
• anumite trăsături ale identității naționale, pe care fiecare cetățean ar trebui să și le însușească: în cadrul dreptului strămoșesc, aceste trăsături se bazează mai ales pe o limbă sau o religie, în timp ce în cadrul dreptului pământean, ele se bazează mai ales pe anumite valori politice (democrate sau nu). În constituția fiecărui stat există o doză de drept strămoșesc și una de drept pământean, combinate într-o diversitate de registre cu rădăcini adânci în istorie.
Lucrarea „Iubirea de patrie” este adresată patrioților veritabili, fiind structurată astfel:
I. Formarea națiunilor
II. Un mare voievod
III. Primul unificator al românilor
IV. Un erou devenit sfânt
V. În slujba patriei
VI. Moş Ion Roată
VII. Eroul din Vaslui
VIII. Ecaterina Teodoroiu
IX. Generalul erou
X.Un francez cu suflet de român
XI. Sub semnul regalității
XII. O personalitate ilustră
XIII. Un medic veritabil
XIV. Patriotism prin artă
XV. Poetul fără țară
XVI. Model demn de urmat
XVII. Luceafărul poeziei românești
Îmi exprim speranța că semnificația și valoarea civică a noțiunii de patriotism nu vor fi doar amintiri ale trecutului, ci vor căpăta o încărcătură dialectică superioară în devenirea societății către cunoaștere, integrare economică pe scară largă, dezvoltare inteligentă și distribuția echitabilă a resurselor planetei, respect pentru tradiții și credință, șanse egale la fericire, creativitate și împlinire profesională.
Cei interesați de conținutul integral al lucrării „Iubirea de patrie” pot accesa
Do you want Search?
Random Post
Search
Search
