Sfânta Scriptură este cartea fundamentală a creștinismului, religie monoteistă centrată în jurul lui Dumnezeu trivalent, înţeles ca Sfântă Treime – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Învăţăturile creştinismului transmise prin Biblie sau cartea Sfintei Scripturi sunt grupate în două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament.
Vechiul Testament, scris în limba ebraică, prezintă Geneza sau Facerea Lumii de către Dumnezeu, căderea în păcat a primilor oameni, Adam şi Eva, formarea poporului Israel, precum şi informaţii esenţiale despre profeţi şi profeţii. Textul mai include şi psalmii – o culegere de rugăciuni şi imnuri străvechi de proslăvire a Domnului, Pildele lui Solomon, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Iov etc.
Noul Testament descrie tulburătoarea viaţă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă şi să ispăşească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieţi. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeucătre primii creştini), precum şi Apocalipsa, o carte cu profeţii despre sfârşitul lumii.
Noul Testament descrie tulburătoarea viaţă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis pe pământ să arate oamenilor calea cea dreaptă şi să ispăşească păcatele acestora prin sacrificiul pe cruce a propriei sale vieţi. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvântul lui Dumnezeucătre primii creştini), precum şi Apocalipsa, o carte cu profeţii despre sfârşitul lumii.
Învăţătura Mântuitorului poartă numele de Evanghelie, cuvânt care provine din limba greacă şi înseamnă „vestea cea bună”. În Biblie, Iisus Hristos apare în dublă ipostază – divină şi umană – adevăr confirmat de moartea sa pe cruce, urmată de învierea şi înălţarea sa la cer. Fidelitatea faţă de esenţa creştinismului primordial este esenţială pentru credincioşi, în ciuda modificărilor pe care le-a căpătat de-a lungul timpului în confruntarea de idei.
Este fascinantă coerența teologică a Bibliei, deși însumează efortul a numeroși autori, care au contribuit la scrierea ei de-a lungul unei perioade extrem de extinse de timp, în contexte foarte variate. În documentarul The Bible Unearthed (Biblia dezgropată), Richard Friedman afirmă că această operă magnifică nu este o carte, ci o întreagă bibliotecă, scrisă de-a lungul unui mileniu, având între 100 și 150 de autori, care au reușit să prezinte un mesaj coerent.
Spre deosebire de știință, implicată în cunoaşterea Existenței prin cauze și legi, religia se bazează pe credință, având rădăcini adânci în registrul emoțional.
Se poate afirma că religia este un element fundamental al conştiinţei omului care marchează istoria culturii şi civilizaţiei încă de la origini, căci homo faber a fost totodată homo ludens, sapiens şi religiosus. Altfel spus, religia a apărut odată cu omul, pentru că „la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios” (Mircea Eliade – La Nostalgie des Origines).
În sens gnoseologic, religia reprezintă un anumit mod de a percepe existenţa prin raportare la divinitate, componentă existenţială care este prezentă totdeauna în sufletul omului. În lucrarea „Divinae Institutiones”, scriitorul latin Lactantius propune ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), în sensul de unire cu Dumnezeu. Deşi există o mare diversitate istorică şi geografică a manifestărilor religioase, trăsătura comună este conferită de sacralitate, aspiraţia la perfecţiune a omului, vector valoric opus profanului, care semnifică degradarea fiinţei umane.
Valorile eticii creștine au rezistat timpului, fiind norme veritabile de conduită în comunitate și repere în devenirea omenirii.
Este cunoscut faptul că, în calendarul gregorian (o adaptare din 1582 a calendarului iulian), începutul erei noastre este asociat cu naşterea persoanei lui Iisus Hristos, moment care corespunde cu anul 1 al erei noastre sau după Hristos. Această convenție pentru stabilirea cronologiei evenimentelor istorice nu este întâmplătoare, având în vedere rolul religiei în evoluția culturii și civilizației.
Ca document literar, Biblia se integrează în literatura antică a Orientului Apropiat, mai ales la textele referitoare referitoare la originea lumii și a umanității.
Referitor la mesajul transmis, este o saga a eroismului și înțelepciunii, care exprimă în mod coerent teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Biblia incită la reflecție asupra omului și societății, asupra originii și devenirii umane, asupra relațiilor sociale și a destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane.
Pentru înțelegerea pe deplin a Bibliei, trebuie aprofundată interpretarea literală a textelor, uneori se impune și citirea printre rânduri, având în vedere că figurile de stil și chiar mesajele subliminale modifică exprimarea firească dintre semnificant și semnificat.
Una dintre povestirile cu tâlc ale Bibliei este cea legată de Turnul Babel, care este prezentată în Vechiul Testament. Potrivit Genezei, urmașii lui Noe au încălcat porunca lui Dumnezeu, părăsind Munții Ararat pentru a se stabili într-o câmpie fertilă între Tigru şi Eufrat (regiune localizată astăzi în Siria de Est,o parte din Irak şi Turcia de Sud), formând oraşul Babilon (Babel).
Nesupunerea față de Dumnezeu s-a manifestat încă de la primii oameni, Adam și Eva, care au fost ispitiți de Satana și au mâncat din fructul pomului cunoașterii binelui și răului din Grădina Edenului, renunțând la nemurire și traiul fără griji.
În primul oraș construit după Potop, întreaga comunitate era unită, oamenii vorbeau aceeași limbă, fiind conduși de regele Nimrod, cel care le-a ordonat să construiască Turnul Babel, un monument atât de mare încât „vârful său să ajungă la cer”.
Desigur, Turnul Babel este un proiect exagerat, apărut din dorința de faimă a conducătorului Nimrod, la care se adaugă lipsa de voință și obediența fără limite a supușilor.
În cazul despoților, puterea este o trufie, care arată cât de limitați mental sunt cei care o dețin.
Un asemenea megaproiect nu era realizat din necesități practice sau pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false, cu scopul de a aduce faima constructorilor lui și zeilor în care aceștia credeau.
Pentru a pune capăt acestei tendințe la nesupunere, Dumnezeu a hotărăt să amestece limbile oamenilor, pentru a-i despărți unii de alții și a părăsi un proiect imposibil de finalizat.
În capitolul 11 din Geneză se afirmă:
1. În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi.
2. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo.
3. Apoi au zis unul către altul: Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc! Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
4. Şi au zis iarăşi: Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!
5. Atunci s-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi a zis Domnul: Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.
7. Haidem, dar, să ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul.
8. Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.
9. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
De la acest eveniment biblic a luat naştere şi expresia „ca la turnul Babel“, care descrie concis situația penibilă în care oamenii vorbesc, dar nu se pot înţelege.
Turnul Babel a fost asociat cu unele structuri cunoscute, ca de exemplu ziguratul lui Marduk, denumit Etemenanki(casa dintre Cer şi Pămant), de origine necunoscută, care a fost restaurat în timpul domniei lui Nabopolassar ( 625-605 î. Hr.), fondator al dinastiei caldeene, şi a succesorului său, celebrul Nabucodonosor (605-562 î.Hr.). Etemenanki era închinat lui Marduk (marele zeu al Babilonului), fiind legătura dintre Cer Și Pământ, dintre lumea zeilor și lumea oamenilor.
Mai târziu, când Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.) şi-a stabilit capitala la Babilon, a văzut turnul ruinat şi a dorit să-l restaureze, însă a murit la vârsta de 32 de ani, fără să-și mai îndeplinească această dorință, uriașa structură rămânând doar o amintire pentru posteritate.
Tema Turnului Babel este ilustrată în picturile murale din Saint-Savin (Franţa), în mozaicurile Catedralei Monreale din Sicilia (Italia), iar în ansamlul decorativ al unei încăperi din Vatican, în tablourile pictorilor renanscentişti Bruegel cel Bătrân şi Rafael, în sculpturile care se găsesc în Palatul Dogilor din Veneţia etc.
Turnul Babel – tablou de Bruegel cel Bătrân
Învățătura care trebuie trasă din această povestire biblică este valabilă și în prezent, având în vedere că atunci când oamenii sunt incapabili să colaboreze și să muncească armonios există riscul să nu finalizeze proiectele pe care și le-au propus.
Un exemplu elocvent în care se aplică expresia „ca la turnul Babel“, este atitudinea autorităților față de greva profesorilor din România, declanșată în 22 mai 2023 pentru creșteri salariale și optimizarea sistemului educațional, care a blocat învățământul preuniversitar timp de aproape trei săptămâni până când părțile implicate au ajuns la o înțelegere. Cei aflați vremelnic la putere ar trebui să reflecteze la faptul că cea mai mare parte a votanților români consideră că nu le mai reprezintă interesele, ci servesc doar clientela politică și propriile interese.
După părerea unor gânditori, cultura și civilizația evoluează dialectic pe traiectorii în spirală, prin depășirea contradicțiilor, transformarea acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum și prin mecanismele negării negației. În conducerea și organizarea societății, politicienii responsabili trebuie să înțeleagă pe deplin că devenirea omenirii este dialectică, cu acumulări de contradicții interne și opțiuni diversificate pentru salturi calitative pe nivele superioare de dezvoltare.
În aspirația la fericire, destinul omului și cel al societății seamănă într-un fel: cu bune și rele, cu lumini și umbre, uneori apăsat de melancolie și tristețe, alteori maiestos și încărcat de iubire, întotdeauna presărat cu speranță și dor de mai bine. Normalitatea într-o democrație este atinsă atunci când interesele individuale și de grup sunt armonizate cu interesele generale, iar libertatea se manifestă ca necesitate înțeleasă.
Într-o exprimare sugestivă, prezentul este poarta temporală cu sens unic, de trecere permanentă din trecut spre viitor, iar omenirea are semnificația extinsă care include pe cei ce suntem, cei care au fost și cei care vor veni pe această magnifică planetă purtătoare a vieții în Sistemul solar și poate în Universul apropiat.
Referitor la vremurile tulburătoare pe care le trăim, se poate spune că știința, tehnica și tehnologia s-au dezvoltat exponențial, dar nu același ritm s-a înregistrat la nivelul conștiinței sociale, a responsabilității și modului de raportare la valorile perene de bine, frumos, dreptate și adevăr. Nu este o exagerare, având în vedere că nu s-a înțeles pe deplin rolul și statutul omului în Univers, fapt care a permis depășirea granițelor înțelepciunii și comportamentului civilizat în relațiile interumane și cu natura, în gestionarea resurselor și ocrotirea Terrei, a protecției mediului înconjurător și a menținerii echilibrelor ecologice.
Erorile s-au cumulat prin exploatarea irațională și redistribuirea resurselor planetei într-o societate de consum, având preocupări pentru profit și confort excesiv, reconfigurarea polilor de putere și a ordinii mondiale, uneori, cu încălcarea bunului simț și a normelor morale, a drepturilor și libertăților cetățenești, a dreptului internațional și a participării cu șanse egale în competiția economică mondială.
Astfel, s-a ajuns la o criză fără precedent, care este marcată de schimbările climatice și ale dinamicii atmosferei, poluarea mediului ambiant, dezastre naturale și ecologice, polarizări sociale majore, corupție, manipulare, risipă, înstrăinare, degradare morală, lipsă de empatie, redistribuirea inechitabilă a resurselor planetei, politici economice și financiare ineficiente, criza energetică și de materii prime, războiul din Ucraina și conflicte înghețate, războaie civile etc.
Este posibil ca în secolul XXI, omenirea să treacă într-o nouă etapă a devenirii culturii și civilizației, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia de posibilități nebănuite, pe măsura dezvoltării tehnologiei 5 G și aplicațiilor inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării cu impact deosebit asupra tuturor domeniilor de activitate, a modului de acțiune umană și de relaționare pe diverse nivele – de la indivizi și comunități, până la generalizarea interacțiunilor și a managementului la scară planetară.
Automatizarea și robotizarea proceselor de producție va permite ființei umane să se dedice cu prioritate activităților creative, realizării unor programe informatice pentru administrarea eficientă a diverselor domenii de activitate, de la unități economice, sanitare și educaționale, până la politici locale, naționale, europene sau planetare.
De remarcat că inteligența artificială a căpătat un avânt deosebit după 2022, prin creșterea exponențială a capacității de procesare / de „înțelegere” a cerințelor venite din partea utilizatorilor, fiind prezentă și integrată în mai multe domenii, fie pentru eficientizare, fie pentru simplificarea unor procese, ori în viața de zi cu zi. Pe lângă serviciul ChatGPT utilizat pe Web, sunt cunoscute diverse aplicații inteligente pentru Android și IOS: Lensa AI, Prisma, FaceApp, Reface, Google Allo, Cortana, Robin, Socratic, Asistent Edison etc.
Desigur, se deschid posibilități nebănuite pentru locuitorii Terrei pe măsura implementării aplicațiilor inteligente pe scară largă, cu mențiunea că trebuie stabilite norme stricte de reglementare pentru utilizarea înaltei tehnologii, până nu va fi pre târziu.
