Motivul pentru care am scris această lucrare are la bază observațiile în timp asupra pomilor fructiferi din grădina proprie, în care nu folosesc insecticide pentru combaterea omizilor.
În vara anului 2000, omizile au desfrunzit complet un măr, iar dezastrul mi-a atras atenţia asupra relațiilor biologice şi am urmărit cu interes derularea evenimentelor. Spre surprinderea mea, după câteva săptămâni, fără să intervin, pomul a produs muguri, apoi, flori şi frunze, de parcă măreția naturii mi-a răsplătit curiozitatea.
Vă spun cu toată sinceritatea, stimați cititori, că întâmplarea m-a fascinat, fiind un exemplu de adaptare a plantelor la condițiile mereu schimbătoare ale mediului ambiant, posibilitate pe care omul o poate valorifica pe măsura încălzirii globale.
Pentru validarea unor ipoteze, în vara anului următor am desfrunzit un pom ca să urmăresc efectele. Aşa cum mă aşteptam, pomul a înfrunzit, a înflorit şi chiar a produs fructe, care, din păcate, nu au avut timp să ajungă la maturaţie.
………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “Peregrinări prin genetică” pot accesa legăturile web
https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/122530/peregrinari-prin-genetica