Trepte spre adevăr

            Lucrarea “Trepte spre adevăr”  prezintă concis o  concepție științifică trandisciplinară despre Existență, având valențe explicative remarcabile și deschidere către filosofie și religie.  
            Dipolul vortex este un model fizic asociat oricărei microparticule și câmpurilor de forță generate, având semnificația de  punte de legătură între Universul nostru(format din materie)  şi Universul complementar (format din antimaterie)  prin care se face schimb de particule universale primordiale.  Fotonii și gravitonii sunt particule universale primordiale care ies, respectiv intră în dipolii vortex.
            În acest cadru conceptual sunt abordate structurile elementare şi interacţiunile fundamentale ale materiei, legile de variaţie şi de conservare pentru mărimile fizice, interpretarea funcției de undă asociată unei microparticule, semnificația  mărimilor fizice, cuantificarea spaţio-temporală, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, invarianţa vitezei luminii în vid, abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitațional etc.
            Materia se poate afla atât în stare structurată prin dipoli vortex pe diverse nivele de organizare a substanței, cât și în stare nestructurată în cazul vidului.
            Se poate afirma că dipolul vortex  nu este  localizat cu precizie în spaţiu, având în vedere că particulele universale primordiale implicate sunt distribuite în întreg spaţiul.
            Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară –  modelată printr-un dipol vortex – sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află  vortexul asociat.
            Cuntificarea masei și sarcinii electrice pentru particulele elementare se poate demonstra pe baza condiției că fluxul total  al particulelor universale primordiale printr-un dipol vortex  asociat  unei  particule elementare este proporțional cu derivata expansiunii locale în raport cu masa.           
            Se constată că există legături indisolubile între  mărimile fizice care caracterizează structurarea materiei la nivelele de microcosmos, macrocosmos și megacosmos. Timpul mediu de viață, sarcina electrică și masa particulelor elementare sunt corelate cu perioada expansiunii Universului nostru. Se impune o abordare sistemică a Universului nostru,  în sensul că părțile sale structurale de bază se integrează în întreg prin nivele ierarhice de organizare, dar și sistemul ca totalitate acționează prin feedback asupra componentelor sale de bază.
            Pentru raportarea teoriei dipolilor vortex la teoria cuantică  se  utilizează ipoteza că funcţia de undă pentru un sistem cuantic  descrie distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în dipolul vortex  asociat.
            În teoria dipolilor vortex, densitatea de probabilitate   pentru un sistem cuantic, exprimată prin pătratul modulului funcției de undă,  este proporţională cu concentraţia de particule universale primordiale implicate în dipolul vortex asociat. Ecuaţia de continuitate  pentru  densitatea de probabilitate  capătă o justificare intuitivă în teoria dualității Existenței, mai precis, este echivalentă cu ecuaţia de continuitate  pentru  concentrația particulelor universale primordiale implicate în dipolul vortex asociat.
            Explicarea expansiunii accelerate a Universului nostru și demonstrarea teoretică a legii lui Hubble constituie argumente pertinente  pentru validarea teoriei dipolilor vortex, în care particulele universale primordiale sunt cuante elementare, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică, impuls mecanic sau informație, ci şi cuante spaţio-temporale.
            Cuantele  spaţio-temporale trebuie  raportate  la  trecerea particulelor universale primordiale prin dipolii vortex, mai precis, au  semnificaţia de extindere  sau de diminuare cu valori discrete a spaţiului în  intervale de timp corespunzătoare timpilor de tranziţie a particulelor universale prin dipolii vortex.
             În teoria dipolilor vortex,  găurile negre au semnificația de megavortexuri convergente prin care materia din Universul nostru trece preponderent în Universul complementar.  Cele două universuri coexistă și evoluează împreună prin schimb de particule universale primordiale, proces modelat la scară globală prin  unda cosmică de transformare structurală.
            Din ecuația pentru expansiunea spațio-temporală, se deduce că Universul nostru și Universul complementar reprezintă doar o componentă duală a Multiversului, care nu are limite în spațiu și timp.
            Se pune firesc întrebarea fundamentală: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm pe traiectoriile vieții? Un răspuns poate fi dat în cadrul teoriei dipolilor vortex.
            Esența ființei umane este spiritul său, numit și suflet sau conștiință. Spiritul individual este  o manifestare specifică a Spiritului universal prin intermediul materiei superior organizate într-un  organism viu. 
            Structurarea materiei într-un organism viu se bazează pe zestrea ereditară, dar trebuie precizat că, în  prezent, codul genetic nu explică corelarea diferenţierii celulelor cu  structurarea organelor şi configurarea întregului organism prin controlul dispunerii celulelor  în spaţiu.  De aceea, se impune extinderea geneticii clasice la geneticadinamică,  prin adăugarea principiului de bază: morfogeneza se derulează prin  aranjamentul ordonat al celulelor în configuraţii bine definite pe baza schemelor program ale orientării fusului de diviziune în funcţie de natura şi  poziţiile relative ale celulelor vecine,  care sunt integrate în ciclul mitotic cu programele de reglare şi control pentru diferenţierea celulelor.
            Spre deosebire de informația genetică, care exprimă sinteza proteică şi reglajul activităţii celulare, Spiritul individual are  semnificația profundă  de “metainformație” (informație despre informație), adică de  informație conștientizată care dă sens și valoare Existenței, implicit conștiința de sine. 
            Esența informațională a Spiritului este prezentată concis în religie astfel: “La început era Cuvântul (logos), și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvân­tul era Dumnezeu” (Ioan 1:1-3). 
Observație. De menționat că termenul “logos” a reprezentat o provocare pentru traducători, fiind echivalat prin diverși substituenți: cuvânt, a gândi, rațiune etc.  
            Spiritul universal poate fi identificat în filosofie  cu noțiunea generală și abstractă a  lui Hegel de “Idee absolută”, care, în automişcarea ei, începe de la o abstracţie nedeterminată (teza), parcurge un proces de degradare prin care se exteriorizează sub formă de natură (antiteza) şi se ridică apoi la abstracţia finală (sinteza), etapă în care Spiritul, ca unitate a ideii şi naturii, a depăşit contradicţia şi, odată cu ea, realitatea.
            Adepții teoriei Matrix au abordat unilateral raportul dintre informație și materie, astfel că, prin echivalarea  Existenţei obiective cu Existenţa subiectivă, au ajuns la interpretarea   întregului Univers ca o realitate virtuală, de tipul unui program sofisticat de calculator.  Evident că această concepție este unilaterală, având în vedere că înțelegerea pe deplin a Existenței nu poate fi realizată decât în dialectica materie-spirit.
            În Univers pot exista diverse tipuri de ființe inteligente, care au acces mai mult sau mai puțin limitat la codul binar universal, totalitatea acestora și a modalitaților  de relaționare fiind denumit sugestiv Biounivers – pentru a pune în evidență diversitatea posibilităților de manifestare a vieții în cadrul Existenței, care înseamnă “Totul” în dialectica materie-spirit. 
            Menirea ființei umane în Univers este cunoașterea adevărului absolut, pentru a deveni candidat la supremație în Biounivers prin  acces total codul binar universal.
            Desigur, la nivelul actual al cunoașterii, Universul real  este diferit de orice  model teoretic    conceput de ființa umană. Apropierea  asimptotică de  adevărul  absolut – prin  adevăruri  relative din ce în ce mai riguroase – presupune conceperea progresivă  a unor structuri pentru modelul teoretic al Universului  care să fie corelate cu structurile corespunzătoare din Universul real  prin relații de tip homeomorfism.
            Universul real înseamnă conexiunea evenimentelor într-un spațiu-timp absolut, fiind format din cuante  universale primordiale cărora li se pot atribui doar două valori numerice (de ex. 0 și 1), având în vedere că apar sau dispar prin dipolii vortex.
            Homeomorfismul dintre  Universul real (format din cuante spațio-temporale primordiale) și modelul cvadridimensional al Universului nostru  reprezintă un veritabil cod binar universal, descifrarea acestuia de către ființa umană fiind echivalentă cu evoluția cunoașterii spre adevărul absolut.
            Se poate afirma că, deși spațiul și timpul accesibile omului sunt relative, ele reprezintă forme fundamentale de ordonare a Existenței, care se manifestă la granița dialectică dintre obiectiv și subiectiv, informația despre Universul spațio-temporal real fiind disponibilă doar Spiritului universal.  
            Într-o exprimare sugestivă, ființele inteligente din Univers reprezintă posibilități de  exprimare a codului binar universal prin intermediul unor coduri genetice din zestrea ereditară a  Biouniversului.
            Este fascinant că Existența se manifestă dialectic ca unitate în diversitate, la granița dintre cauzalitate și întâmplare, actualitate și posibilitate, armonie și dezordine.
            În concluzie, teoria  dipolilor vortex  reprezintă  o concepție științifică novatoare, cu  valenţe predictive şi explicative deloc neglijabile, având o  deschidere  largă către filosofie și relegie, prin punerea în evidență a legăturilor intrinseci dintre spaţiu, timp şi materia în mişcare şi transformare, dar și a posibilităților de manifestare a Spiritului universal prin intermediul materiei superior organizate prin mecanisme genetice.
………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Cei interesați de conținutul integral al lucrării “Trepte spre adevăr” pot accesa
https://www.academia.edu/40362434/Trepte_spre_adevar
  

Name: Vasile Tudor Date, place of birth: 01.01.1954, Arges, Romania Parents: Petre, Ioana Spouse: Sidonia Children: Paul Lucian, Laurentiu Sebastian, Education(institute,degree,date): Bucharest Faculty of Physics(1976-1981), Bucharest Faculty of Electronics and Telecommunications(1983-1987) Career: professor of physics Scientific activity and applicable research: *studies, articles published in mass-media *scientific conveyances *patents and proposal of inventions *interdisciplinary paper „Alma Lux” Websites: http://www.telisavonline.ro https://independent.academia.edu/VasileTudor6 https://iteach.ro/pg/profile/vasile.tudor

Lasă un răspuns