Evoluția omenirii
În Galaxia noastră, Sistemul solar are un rol deosebit de important, deoarece include Terra, această magnifică planetă favorabilă vieții care poartă omenirea în istorie.
Într-o exprimare sugestivă, istoria caută un răspuns la întrebarea esențială: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm? Subscriu la afirmația lui Nicolae Iorga: Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.
Istoria reprezintă un reper esențial în devenirea umană, deoarece, prin cunoașterea trecutului, există șanse sporite pentru proiectarea optimă a societății de mâine.
La orizontul dintre diagnoză și prognoză, stabilirea justă a criteriilor de selecție și finalizarea unor oportunități într-un anumit context istoric reprezintă o mare responsabilitate pentru factorii de decizie la nivel local, zonal, național și chiar mondial.
După părerea unor gânditori, societatea evoluează dialectic pe o traiectorie în spirală, prin depășirea contradicțiilor, transformarea acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum și prin mecanismele negării negației.
În acest cadru conceptual, am realizat lucrarea „ Evoluția omenirii”, în care am pus în evidență evenimentele marcante ale culturii și civilizației pe Terra.
Cunoașterea trecutului omenirii se bazează pe surse istorice scrise (inscripţii, documente, cărţi, hărţi) și nescrise (unelte, arme, vase, podoabe, construcţii).
Epoca preistorică sau străveche, dinainte de apariția documentului scris și a primelor state, cuprinde procesul de antropogeneză, prin care omul a trecut din starea de animalitate la cea de umanitate, caracterizată în principal prin poziția bipedă, limbaj articulat și gândire.
În funcţie de schimbările fundamentale la nivel politic, economic, social sau cultural, istoria universală a fost împărțită în patru epoci, și anume:
• Antichitatea -de la apariţia scrierii la căderea Imperiului roman de apus ( 476 d.Hr.);
• Evul mediu – de la 476 d.Hr. la Marile descoperiri geografice (1492,descoperirea Americii);
• Epoca modernă – de la Marile descoperiri geografice la Marea Revoluţie franceză din 1789;
• Epoca contemporană – de la Marea Revoluţie franceză până astăzi.
Datele sunt doar orientative, având în vedere că trecerea de la o epocă la alta se face prin etape intermediare care pot dura zeci sau sute de ani, în funcție de popor și influențele geopolitice, zona geografică în care se află.
Epoca antică a apărut în mileniile V-II î.H. și a durat până în secolele III-IV d.H. (sau chiar mai târziu în anumite regiuni). Este perioada din istorie în care se formează primele state, regate și imperii, apar documentele scrise care contribuie la acumularea și transmiterea pe scară largă a cunoștințelor. Din punct de vedere social, Antichitatea se caracterizează prin existenţa aristocraţilor şi sclavilor.
Termenul de Ev Mediu a fost folosit de umaniști pentru a desemna perioada cuprinsă între Antichitate și Renaștere, care a durat aproximativ un mileniu, fiind caracterizată la nivel social prin existenţa nobilimii şi a ţărănimii dependente.
Căderea Imperiului Roman de Apus sub dominatia goților, în anul 476, a marcat începutul Evului Mediu, perioadă din istoria omenirii aspru criticată de Voltaire pentru triumful puterii papale, exaltarea misticismului, persecuțiile Inchiziției și cruciade. O astfel de critică nu ține seama că civilizația europeană își are originea în Evul Mediu, când au apărut școli profesionale și universități, au existat mari dispute în câmpul gândirii filosofice, s-au definitivat limbile, s-au format literaturile naționale și au apărut stilurile romanic și gotic, deosebit de importante în istoria artei.
Trecerea de la feudalism la capitalism s-a făcut printr-o etapă intermediară denumită Renaștere (derivă din verbul „a renaște”, fr. renaissance, it. rinascimento), care reprezintă o mișcare ideologică și culturală din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franța, Germania, Țările de Jos), a doua jumătate a sec. al XVI-lea și începutul sec. al XVII-lea (Anglia, Spania), sec. XVI, XVII și începutul sec. al XVIII-lea (Țările Române). Această perioadă din istoria culturii și civilizației se caracterizează prin respectul față de om (umanism), reactualizarea valorilor din Antichitate, reforma religioasă, progres economic, descoperiri geografice, apariția capitalului financiar și bancar, dezvoltarea orașelor etc. Bazele științei moderne au fost puse în timpul Renașterii, odată cu apariția relațiilor de producție capitaliste. Aceeași Renaștere, care a lăsat opere nepieritoare în artă, a transformat profund conștiința umană, prin raportarea la o nouă scară de valori și situarea pe alte direcții de acțiune, punând accentul pe încrederea în om și în posibilitățile sale, dreptul său la gândire și manifestare liberă, cercetează cu venerație operele antichității și se inspiră din culturile greacă și romană. Umaniștii sunt reprezentanți de seamă ai Renașterii, care au promovat ideea demnității omului ca ființă autonomă, creatoare, au îndemnat la o morală independentă de religie, bazată numai pe rațiune și natură.
Se poate afirma că Renașterea reprezintă o revenire la raționalitate, atingând un plan superior în cunoaștere, după o îndelungată perioadă de cenzură din istoria omenirii.
Această mișcare culturală și ideologică a făcut posibilă trecerea la capitalism, un nou tip de societate, care se continuă până în zilele noastre, înscriindu-se pe anumite coordonate de referință, și anume: evoluție istorică deosebit de complexă (unitate și diversitate, continuitate și discontinuitate), mutații ideologice și politice (drepturile și libertățile cetățenești, drept internațional, organizarea și funcționarea instituțiilor politice), revoluție științifică, tehnică și tehnologică, trecerea la societatea industrială și postindustrială (prin mecanizare, automatizare, cibernetizare, robotizare), formarea națiunilor și a statelor naționale moderne, reconfigurarea sferelor de influență la scară planetară (rol și statut, participarea la circuitul mondial de valori materiale și culturale), sistemul financiar și politica investițiilor (banii devin capital dacă sunt investiți eficient pentru a obține profit), integrare economică pe scară largă, regândirea concepțiilor politice și globalizare, dar și tendințe de descentralizare și autonomie etc.
Producția capitalistă este organizată pe baze științifice (management economic), iar piața liberă este concurențială, fiind reglată prin mecanismul cerere-ofertă, care poate fi evaluat în prealabil prin studii de marketing.
Concis, epoca modernă și contemporană se caracterizează prin dezvoltarea economiei capitaliste, progresul științei, tehnicii și tehnologiei, competiție la scară planetară, precum şi apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Democrațiile moderne presupun participarea maselor populare la conducerea societății, fie prin reprezentanți aleși prin vot universal (democrație reprezentativă), fie prin implicarea directă a cetățenilor (democrație participativă), separarea puterilor în stat , pluripartidism politic, libertate de exprimare și inițiativă responsabilă.
Referitor la istoria românilor, este acceptată următoarea periodizare:
• Antichitatea – de la menţionarea primelor evenimente scrise despre daci (istoricul grec Herodot aminteşte de confruntarea în 514 î.Hr. dintre triburile dacice şi Darius, regele perşilor) la retragerea din 271 d.Hr. a administraţiei romane din Dacia;
• Perioada migraţiilor – de la sfârşitul secolului III (retragerea romanilor) până în secolul IX, atunci când unele izvoare scrise menționează formarea cnezatelor şi voievodatelor;
• Evul mediu – din secolul IX până în secolul XVIII (începutul epocii fanariote);
• Epoca premodernă – corespunde secolului XVIII (epoca fanariotă);
• Epoca modernă – din 1821 (revoluţia lui Tudor Vladimirescu) până în 1918 (Marea Unire);
• Epoca contemporană – din 1918 până astăzi.
Primul război mondial a fost declanşat la 28 iulie 1914, când Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, ca pretext pentru uciderea la Sarajevo a prinţului moştenitor Franz Ferdinand, de către un student bosniac, Gavrilo Princip. Statele membre ale celor două mari blocuri militare au declarat pe rând mobilizarea, urmate apoi de Japonia, România (1916), Grecia şi SUA, de partea Antantei, respectiv de Turcia şi Bulgaria, de partea Puterilor Centrale.
Statele participante la război au făcut mari eforturi materiale şi financiare pentru perfecţionarea tehnicii de luptă, astfel, pe lângă tunul şi mitraliera cunoscute mai demult, apare acum lansatorul de flăcări, arma chimică, tancul, avionul şi submarinul, mijloace tehnice care fac inutilă apărarea în tranşee şi extind războiul terestru în aer şi chiar sub apă. Se ajunge la un război total, purtat pe scară largă, căruia i-a fost subordonată întreaga economie a statelor beligerante, populaţia civilă fiind supusă la muncă obligatorie, măsură dură la care se adaugă efectele negative legate de inflaţie şi de raţionalizarea consumului de alimente.
În final, Germania, rămasă singură, este nevoită să capituleze şi să semneze pe data de 11 noiembrie 1918, armistiţiul de la Compiègne.
Ca bază a tratativelor de pace ţinute la Paris, între 1919 şi 1920, au fost acceptate propunerile făcute de T.W.Wilson (preşedintele SUA) încă de la începutul anului 1918, care prevedeau: suprimarea barierelor economice, reducerea înarmărilor, evacuarea teritoriilor străine ocupate de Puterile Centrale, principiul autodeterminării pentru formarea unor state naţionale, crearea unei Societăţi a Naţiunilor care să ofere garanţii reciproce tuturor statelor mari şi mici privind independenţa politică şi teritorială.
Germania, ca ţară învinsă care a susţinut războiul, pierdea 1/7 din teritoriu (inclusiv provinciile Alsacia şi Lorena) şi trebuia să plătească reparaţii de război statelor învingătoare, fiindu-i interzis să mai aibă armată. Imperiul Austro-Ungar părăsea scena istoriei, lăsând în urma sa state noi (Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia), iar alte două state (Italia şi România), în virtutea principiului autodeterminării, şi-au putut întregi unitatea teritorială.
Ca urmare a revoluţiei bolşevice, în toamna anului 1917, Rusia se retrage din război, iar pe 24 aprilie 1918, se semnează pacea parțială între România și Puterile Centrale.
Anul 1918 înseamnă formarea României Mari, prin unirea cu Regatul României a Basarabiei (27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău), a Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia).
Pe 15 octombrie 1922, la Catedrala ortodoxă din Alba Iulia, Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa. Regele Ferdinand a murit pe 20 iulie 1927, trupul său fiind depus în necropola regală de la Curtea de Argeş.
După război, s-au luat măsuri eficiente pentru dezvoltarea și modernizarea ţării: reforma agrară (1921), adoptarea unei noi Constituţii (1923), legea pentru unificarea administrativă (1925, judeţe şi plăşi), legea electorală (1926), legea sistemului bancar (1926, concentrarea şi centralizarea capitalului) etc.
În condițiile dramatice din timpul celui de-al doilea război mondial, România a fost obligată să cedeze teritorii importante, şi anume: Basarabia și Bucovina de Nord în favoarea URSS ( 28 iunie 1940, în urma ultimatumului din 26 iunie 1940 ), Cadrilaterul în favoarea Bulgariei (21 august 1940), iar prin Dictatul de la Viena (30 august 1940) pierde partea de Nord – Vest a Transilvaniei în favoarea Ungariei.
Pe 22 iunie 1941, pentru a-și recâştiga teritoriile pierdute, România a intrat în război împotriva URSS, alături de Germania, trupele române eliberând Basarabia și Bucovina de Nord, dar și luând sub administrare Podolia, teritoriul ucrainian dintre Nistru și Bug, cunoscut sub numele de Transnistria. Această victorie a trupelor române a durat până în 1944, când armata sovietică a reocupat în martie Transnistria și nordul Basarabiei, iar în august și sudul Basarabiei. Prin Tratatul de la Paris din 1946 au fost returnate oficial către URSS teritoriile Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria.
După intrarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în martie 1944, evenimentele se precipită. Pe 23 august 1944, regele Mihai I îl demite pe generalul Antonescu, numind apoi un guvern condus de generalul Sănătescu, care este sprijinit de partidele democratice. În cursul serii, Regele Mihai transmite prin radio un mesaj către popor, prin care anunţă acceptarea armistițiului cu Aliații, însă documentul oficial va fi semnat la Moscova pe 12 septembrie 1944.
Între timp, se poartă lupte grele cu germanii, Bucureştiul este eliberat de către trupele române, dar pe 30 august 1944 este ocupat de către Armata Roşie.
Referitor la Transilvania, aceasta este eliberată în întregime de sub ocupaţia nazistă pe 25 octombrie 1944, chiar în ziua de naștere a Regelui Mihai.
Sub presiunea URSS, pe 6 martie 1945, ajunge la putere un guvern procomunist condus de Petru Groza. Acţiunile Regelui Mihai de a se opune acestui guvern prin declanşarea “grevei regale” nu au avut succes.
Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai I este forţat să abdice, iar pe 3 ianuarie 1948 pleacă din România împreună cu mama sa – prinţesa Elena – şi câţiva apropiaţi.
Subsbscriu la afirmația pictorului spaniol Francisco Goya: „Somnul rațiunii naște monștri”. Omenirea trebuie protejată de posibilitatea ajungerii la putere a unor oameni de tipul lui Stalin, Hitler sau Mussolini. Ca exemplu de dezumanizare a unor conducători, este sugestiv răspunsul lui Stalin dat lui Churchill la Conferința de la Yalta: „Moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane de oameni reprezintă doar o statistică”.
Organizarea lumii postbelice (regimul politic şi trasarea frontierelor) a fost decisă de puterile aliate încă de la Conferinţa de la Yalta (4-11 februarie 1945), urmată apoi de Conferinţa de la Postdam (17 iulie-2 august 1945). Țările din Europa de Est au intrat în „sfera de securitate” a URSS, transformată apoi de Stalin în zonă de influenţă politică, unde au fost instaurate regimuri comuniste, autointitulate democraţii populare (Polonia, Cehoslovacia, o parte din Germania, România, Ungaria, Bulgaria), au sprijinit menţinerea la putere a comuniştilor din Albania şi Iugoslavia, care preluaseră conducerea încă din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Cu excepţia Iugoslaviei, în aceste ţări s-a adoptat modelul sovietic, prin trecerea la naţionalizarea industriei, băncilor, transporturilor şi telecomunicaţiilor, colectivizarea agriculturii, centralizarea şi planificarea economiei, impunerea unipartidismului şi a ideologiei comuniste etc. Sistemul comunist s-a extins treptat şi la ţări din afara Europei, precum : China, Mongolia, Vietnam, Coreea, Cuba.
Socialismul exprimă o multitudine de sisteme socio-economice și de doctrine politice care au în comun dreptul de proprietate socială și controlul mijloacelor de producție. În concepția lui Marx, socialismul are ca finalitate eliminarea capitalului, a pieței, a banilor și chiar a muncii ca marfă. Comunismul reprezintă forma avansată a concepțiilor socialiste care proiectează dezvoltarea orânduirii socialiste ca o cerință a rațiunii, prin transformarea socială și edificarea unei societăți ideale, bazată pe abundență și egalitate.
Pe de altă parte, democraţiile occidentale au cunoscut o dezvoltare economică rapidă, beneficiind de sprijinul american prin „planul Marshall”, mai ales Japonia şi R.F. Germania.
În acelaşi timp, procesele decolonizării au pus în evidenţă aşa-numitele ţări din „Lumea a treia”, care nu aparţin nici sistemului capitalist, nici celui comunist, aflându-se într-o stare cronică de subdezvoltare. De aceea, în paralel cu relaţiile Est-Vest, în politica mondială a secolului al XX-lea, s-a vorbit deseori de relaţiile Nord-Sud. Diferenţele ideologice manifestate frecvent prin relaţii tensionate între cele două superputeri, SUA şi URSS, şi în general incompatibilitatea dintre democraţiile occidentale şi regimurile comuniste sunt cunoscute în istorie ca ,,Războiul rece” sau ,,Cortina de fier”(dintre Vest si Est).
Dezvoltarea omenirii în două blocuri militare opuse va fi confirmată oficial prin iniţierea la Washington (4 aprilie 1949) a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord de către SUA, Anglia, Canada, Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Islanda şi Portugalia, la care au aderat apoi Turcia şi Grecia. Ca răspuns, opt state socialiste europene, printre care şi România, au semnat la 14 mai 1955 Tratatul de la Varşovia.
O schimbare în politica internă și internațională s-a produs după 11 martie 1985, atunci când Mihail Gorbaciov a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Ca lider al partidului și conducător al țării, Gorbaciov a lansat oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986 reforme îndrăznețe, și anume: glasnostul (politica de transparenţă a informaţiilor), perestroika (restructurare) și uskorenie (accelerarea dezvoltării economice).
Celebrul politician a urmărit diminuarea rolului partidului comunist în favoarea intelectualităţii, categorie socială capabilă să se adapteze la revoluţia tehnico-ştiințifică şi să revigoreze economia. Speranţele i-au fost însă înşelate, din cauza declanșării naţionalismelor locale care au dus la intrarea într-un colaps economic şi dezagregarea statului sovietic – devenit după 1991, Confederaţia Statelor Independente. În aceste condiţii, în Rusia puterea este preluată de Boris Elţîn, care a decretat încetarea activităţii partidului comunist şi a poliţiei secrete (KGB).
Schimbările din URSS au constituit semnalul pentru înlăturarea regimurilor comuniste din Europa de Est, în locul lor instaurându-se democraţii bazate pe pluripartidism, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti, economie de piaţă, separarea puterilor în stat etc.
Pentru România, acest proces istoric de instaurare a principiilor statului de drept a fost declanşat spre sfârşitul anului 1989 şi a căpătat aspecte dramatice, fiind soldat cu peste 1000 de morţi, printre care şi cuplul prezidenţial Elena şi Nicolae Ceauşescu.
Prin dispariţia CAER şi a Tratatului de la Varşovia (1 aprilie 1991), opțiunile noilor democraţii europene, nevoite să facă faţă unor tranziţii dure, au fost legate de integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană (UE), pentru a-şi asigura securitatea naţională şi accesul nelimitat la valorile civilizaţiei occidentale.
North Atlantic Treatz Organisation (Organizaţia Tratatului de Nord) este o alianţă politico-militară pentru apărare colectivă, instituită prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat la Washington pe 4 aprilie 1949. România a aderat la NATO în 2004, devenind un partener activ alături de celelalte state membre.
Istoria Uniunii Europene (UE) începe în 1950, când Jean Monnet este însărcinat de ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, să realizeze un proiect prin care s-au pus bazele organizării „Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului” (CECA), incluzând alături de Franţa încă 5 ţări semnatare – RFG, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Alături de CECA, în anul 1957 au fost create EURATOM-ul (pentru utilizarea paşnică a energiei atomice) şi CEE (Comunitatea Economică Europeană), cele trei fiind numite Comunitatea Europeană(CE). De la şase ţări membre CE se ajunge în 1973 la nouă, prin intrarea Marii Britanii, a Irlandei şi a Danemarcei, în 1981 aderă Grecia, iar în 1986 Spania şi Portugalia.
Pe 7 februarie 1992, la Maastricht, Consiliul European a adoptat „Tratatul Uniunii Europene”, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, după ratificarea sa de către toate statele membre. De fapt, prin Tratatul de la Maastricht se instituie Uniunea Europeană (UE), structură care se extinde în 1995 la 15 membri, apoi în 2004 au aderat alte 10 ţări. După integrarea la 1 ianuarie 2007 a Bulgariei şi României în UE, s-a ajuns la 27 ţări membre.
Prin „strategia de la Lisabona”, din martie 2000, UE şi-a propus ca obiective esenţiale: modernizarea economiei europene pentru a deveni competitivă pe piaţa mondială, încurajarea inovaţiilor şi a investiţiilor în afaceri, adaptarea sistemelor educaţionale europene la cerinţele societăţii informaţionale.
De fapt, prin integrarea în UE, se urmăreşte să se asigure o bunăstare egală pentru toate statele membre, fiind creat în acest scop un sistem de instituţii: Parlamentul European, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie, Comitetul Economic şi Social, Banca Europeană de Investiţii, Curtea de Conturi.
Un exemplu de colaborare în domeniul spațial îl reprezintă proiectul Alpha, care a fost inițiat de administrația Clinton în 1993 prin colaborare cu Rusia, costurile fiind estimate în 1995 la 93,9 miliarde de dolari.
La cererea Rusiei, proiectul a fost redenumit Stația Spațială Internațională (International Space Station), fiind concepută să conțină 14 module presurizate, care reprezintă compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de înmagazinare, la care se adaugă componente pentru producerea curentului electric, montarea și întreținerea stației.
Primul element al SSI a fost modulul de comandă Zarea (ro. Zorile) , lansat pe orbită în 20 noiembrie 1981 de pe cosmodromul Baikonur, cu ajutorul unei rachete Proton.
Modulul american Unity (ro. Unitatea) conectează partea americană a stației de partea rusă prin intermediul Adaptorului de cuplare presurizat (en. Pressurized Mating Adapter).
SSI este plasată pe orbită la o altitudine care variază între 319, 6 km și 346,9 km, cele 9 module fiind aduse cu o navetă spațială, o rachetă Soiuz sau o rachetă Proton.
În prezent, la acest magnific proiect internațional participă cinci mari agenții spațiale, și anume: NASA (SUA), RKA (Rusia), ESA (asociație de state europene), JAXA (Japonia) și CSA( Canada). SSI a fost construită ca platformă de observație a Terrei și Cosmosului, dar și pentru studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu.
Devenirea omenirii este marcată de dezvoltarea fără precedent a științei, tehnicii și tehnologiei începută din a doua jumătate a secolului trecut și continuată în prezent. Tehnica miniaturizării aparaturii electronice a luat un mare avânt după 1958, când inginerul american Jack Kilby a realizat primele circuite integrate, care constituie elementele de bază din structura hardware a calculatoarelor digitale sau analogice. Acestea reprezintă circuite electronice microminiaturizate, realizate într-o structură unică pe o plăcuţă de material semiconductor (de obicei siliciu), numită cip (en. „chip” – aşchie).
Un progres rapid a avut loc în tehnica și tehnologia informației, în care partea de hardware (unitatea centrală şi dispozitivele periferice) s-a dezvoltat în paralel cu partea de software (programe de sistem şi programe de aplicaţii).
Există o gamă diversificată pentru programele pentru aplicaţii: de procesare de text şi tehnoredactare, de calcul tabelar, de prezentare, de editare grafică, de gestionare a bazelor de date etc. Informaticienii îşi pot crea propriile programe de aplicaţii, prin transpunerea algoritmilor (succesiunilor de etape) într-un limbaj de programare, munca acestora fiind uşurată dacă utilizează principiile programării structurate , care se bazează pe structurile liniare, alternative şi repetitive.
Multimedia s-a născut după anul 1980, prin apariţia unor programe specializate care permit prelucrarea textelor, imaginilor şi sunetelor digitalizate într-o manieră interactivă. Cu ajutorul unor echipamente specifice putem să pătrundem şi să luăm decizii într-o lume virtuală tridimensională, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cea reală. Noile tehnologii permit introducerea datelor, nu numai cu tastatura şi mouse-ul, ci şi prin ecrane tactile, comenzi verbale sau chiar transmisia directă a semnalelor emise de creier.
Explozia informaţională din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a impus noi exigenţe privind spaţiile de stocare a datelor, de prelucrare şi de transfer al acestora, fapt care a determinat conectarea calculatoarelor în diverse reţele, de la cele locale până la Internet, cea mai vastă reţea existentă la care se poate conecta orice utilizator care are o dotare corespunzătoare pentru hard şi soft.
Încă din 1959, John Mc Carthy, profesor la Universitatea Stanford, propune soluţia „time-sharing” (partajarea timpului), pentru a conecta mai multe terminale la un singur calculator central. În această modalitate de lucru, diverselor aplicații (programe de calculator) – care solicită acces concurențial la o resursă digitală(fizică sau logică) – li se alocă anumiţi timpi pentru folosirea resursei respective.
Precursorul Internetului este ARPANET(Advanced Research Projects Agency Network), prima rețea de computere interconectate creată în 1965 de Ministerul Apărării din SUA prin „Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare” (DARPA – Defence Advanced Research Projects Agency ). Data de 29 octombrie 1969 reprezintă un reper în istoria evoluţiei mijloacelor de comunicare, fiind realizată prima conexiune ARPANET între University of California din Los Angeles și Institutul de Cercetare Stanford.
Este tulburător faptul că apariţia Internetului în a doua jumătate a secolului al XX-lea este legată de ambiţia SUA de a nu-şi pierde hegemonia faţă de URSS, stat care avea armament nuclear şi lansase în spațiul cosmic primul satelit artificial al Pământului – denumit Sputnik .
În 1979, ARPANET se separă în două reţele, una cu destinaţie militară şi una pentru lumea universitară şi comercială, care puteau comunica între ele, obţinându-se astfel „inter-reţeaua” DARPA Internet, prima variantă a Internetului actual – o vastă „rețea de rețele” cu o dezvoltare exponenţială.
Termenul Internet provine din cuvintele englezeşti interconnected(interconectat) și network( rețea). Calculatoarele din reţea sunt interconectate conform protocoalelor (regulilor) de comunicare „Transmission Control Protocol” și „Internet Protocol”, numite împreună “stiva TCP/IP”. Regulile de comunicare TCP/IP au fost introduse în 1970 de Vint Cerf și Robert Kahn , fiind necesare pentru ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau și Mac’s, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS, să poată schimba informaţii între ele.
În modelul client-server, conceput de Lawrence Roberts, informaţia este împărţită iniţial în „porţii”(pachete) şi este apoi transmisă prin comutare de pachete (packet switching), fiecare pachet având adresa destinatarului unde va fi reasamblată. Dacă doriţi o comparaţie plastică, vă puteţi gândi la ceva similar reţelei rutiere, pe care autovehiculele sunt înlocuite cu pachete de informaţii, iar dirijarea traficului se face prin stiva TCP/IP.
În mod uzual, accesul unui utilizator la Internet se face printr-un furnizor de servicii Internet (ISP – Internet Service Provider), care deserveşte o rețea regională formată prin interconectarea ruterelor din diverse orașe. Pachetele de informaţii destinate calculatoarelor din rețeaua ISP la care are acces utilizatorul sunt livrate direct, celelalte ajung la operatorii principali de la nivelul „backbone”(șira spinării), companii care asigură interconectarea reţelelor, ca de exemplu, AT&T şi SPRINT. Astfel de companiiadministrează mii de rutere conectate prin fibră optică, cu bandă largă de transfer.Firmele de hosting promovează şi accesul direct al clienţilor la backbone prin utilizarea așa-numitelor „ferme”(grupări) de servere rapide şi închirierea de spaţiu în rack-uri(dulapuri speciale care conţin echipamentul clientului), procedeu care asigură legături mult mai scurte şi rapide.
Pentru conectarea fizică a unui calculator la Internet există diverse posibilităţi: de la modemuri cu linie telefonică obişnuită sau cu cablu TV, la tehnologii DSL (digital subscriber line – linie digitală pentru abonaţi) sau chiar cu dispozitive portabile de tip PDA (personal digital assistant) etc. Accesul prin linie de telefon fixă necesită un modem, componentă a calculatorului care asigură conversia semnalelor digitale în semnale analogice şi reciproc. Pe lângă reţeaua publică de telefonie fixă se pot utiliza şi linii fixe dedicate (închiriate), iar în prezent accesul la Internet se poate face prin rețeaua publică de curent electric.
În cazul accesului de tip wireless(fără fir) la un ruter, legătura dintre placa de reţea(NIC) din computerul utilizatorului şi un așa-numit „Active Point” sau „Hotspot”( integrat în ruter) se face prin unde electromagnetice folosind tehnica Wi-Fi sau tehnica WLAN. Pe de altă parte, prin utilizatea tehnicilor GSM sau UMTS se asigură legătura radio de la un calculator portabil la reţelele de telefonie celulară.
Interfaţa dintre utilizatori şi Internet se bazează pe diverse sisteme de operare care includ programe pentru servicii de tipul, ca de exemplu:
• E-mail (poşta electronică) – permite transmiterea de mesaje şi fişiere între utilizatori;
• IRC (Internet relay chat, ex. Skype) – discuţii purtate prin Internet;
• Cu-See-Me – participarea la videoconferinţe cu interlocutori aflaţi oriunde în lume;
• transfer financiar;
• cumpărături (E-bay, Vatera etc.) ;
• world wide web(www sau web) – serviciu internet pentru o colecţie vastă de documente statice şi interactive.
Bazele aplicaţiei web au fost puse în 1989 de către Tim Berners Lee, cercetător la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN). Această aplicaţie s-a dezvoltat rapid după 1993, an când NCSA (National Center for Supercomputing Applications)din SUA a lansat browserul „Mozaic” – bazat pe o interfață grafică de utilizator(Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare şi simplu de folosit. De la 130 servere web existente în 1993 s-a ajuns după numai un an la circa 11 500.
Este bine de menţionat că web-ul este o „rețea de rețele” (aplicaţie multimedială şi integrativă), care poate fi accesată cu diverse alte browsere, precum: MS Internet Explorer, Google Chrome, Mozilla Firefox(provenit din Netscape Navigator), Opera, Apple Safari etc.
În traducere „world wide web” înseamnă „pânză de păianjen”, formulare care sugerează că navigarea pe reţeaua web se face prin intermediul unor multitudini de legături hipertext şi hipermedia. Când utilizatorul dă clic de mouse pe cuvinte sau pe imagini marcate ajunge automat în altă locaţie pe web. Prin introducerea browserelor web s-a simplificat şi mai mult accesarea documentelor hiperlegate. Fiecare pagină web este identificată prin adresa unică URL (prescurtarea de la „uniform resource locator”).
Internetul este o reţea deschisă tuturor abonaţilor la nivel global, spre deosebire de intranet(o reţea particulară a unei companii cu acces doar pentru angajaţi) şi extranet(o reţea particulară a unei companii cu acces pentru angajaţi şi anumite persoane autorizate din afară).
Reţeaua Internet reprezintă un salt uriaş pentru cultură şi civilizaţie la cumpăna dintre milenii, deoarece asigură stocarea informaţiilor şi comunicarea la nivel planetar, având disponibilităţi pentru divertisment (muzică, filme, videoclipuri), marketing, afaceri şi comerţ electronic(e-commerce), găzduire web (web hosting), votare online etc.
Desigur, cunoştinţele importante ale omenirii sunt disponibile pe Internet, însă nu trebuie să se ajungă la dependenţa omului de calculator, având în vedere consecinţele negative asupra sănătăţii, la care se adaugă riscurile legate de uniformizarea gândirii, a comodităţii demersului cognitiv şi a preferinţelor pentru reprezentări concrete în defavoarea operaţiilor abstracte. Cartea tipărită rămâne totuşi un aliat de nădejde pe traiectoria devenirii umane.
Pe de altă parte, există şi persoane de rea-credinţă care postează pe Internet informaţii dăunătoare(false, tendenţioase sau chiar imorale), ajungându-se la conceperea unor programe pentru spionarea activităţii unui utilizator, furtul din conturi bancare, viruşi informatici etc. Ca măsură de prevenţie, vă recomand securizarea calculatorului prin variante eficiente de software pentru antivirus, antispam şi firewall.
Domeniul IT are o dinamică profundă prin schimbări fascinante la nivel de software, dar şi de hardware. Spre exemplificare, importanţa mouse-ului a început să scadă după apariţia laptopurilor dotate cu touchpad, a tabletelor şi telefoanelor mobile. În San Antonio, nu departe de locul unde mouse-ul a fost conceput, elevii învaţă după iPod Touch şi iPad, iar profesorii folosesc Mac Airbooks cu touchpaduri.
Direcția dezvoltării în IT a fost prezentată sintetic de John Underkoffler, un fost cercetător de la MIT, astfel: „Vocea umană şi mâinile – dacă le foloseşti în lumea digitală aşa cum o faci şi în lumea reală, vei vedea că sunt incredibil de expresive. Dacă renunţi la bucata aia de plastic numită mouse, vei putea transmite informaţie într-un mod foarte diferit şi la mare viteză”. Este o tendință firească de dezvoltare , surprinsă magistral de The Independent: „Acest tip de gândire se transformă într-un produs industrial. În loc să te mai orientezi spre un singur produs pentru a accesa tehnologia, inovatorii se duc spre tot felul de gadgeturi care răspund la mişcarea corpului, voce, degete, ochi şi chiar gânduri, unele dintre ele putând fi accesate de mai mulţi oameni în acelaşi timp. Poate că tastatura va mai fi folosită pentru mailuri, dar designul ar putea fi făcut mai uşor cu un stilou digital, aşa cum o hartă a Lisabonei ar putea fi studiată prin gesticulările mâinilor. Mouse-ul, aşa cum mulţi sunt de acord, a fost o invenţie genială la vremea sa, dar acum e bun de muzeu”.
Cu siguranţă, cultura şi civilizaţia au intrat definitiv în era tehnologiei informaţiei, în care „inteligenţa artificială” va marca profund modul de acţiune umană.
Stimați cititori, mă bucur de binefacerile progresului tehnic și tehnologic, mă mândresc că sunt român și mă înclin cu respect în amintirea marilor eroi ai neamului care s-au jertfit în trecut pentru țară, dar sunt profund dezamăgit de unii politicieni din prezent și mă rog lui Dumnezeu să avem parte în viitor de veritabili oameni de stat, de valoarea lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Carol I sau Ferdinand I .
Istoria trebuie să stabilească adevărul despre evenimentele din 1989, în care au murit oameni nevinovați, dar și justețea deciziei Tribunalului Militar Excepțional de condamnare la moarte, într-o zi de Crăciun, a cuplului prezidențial Nicolae și Elena Ceaușescu, pentru următoarele capetele de acuzare:
1. Genocid – peste 60.000 victime;
2. Subminarea puterii prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat;
3. Subminarea economiei naționale;
4. Încercarea de a fugi din țară cu fonduri depuse la bănci din străinătate.
Schimbarea de regim politic a fost atât de confuză încât, până la stabilirea adevărului de către istorici, unii cetățeni se vor mai întreaba dacă a fost revoluție sau lovitură de stat …
În mentalul colectiv, conceptul de „revoluție” are o semnificație pozitivă, fiind înfăptuită de popor, spre deosebire de „lovitura de stat”, care nu are suport popular, fiind percepută cu suspiciune și având o anumită încărcătură negativă.
Probabil că adevărul se află undeva la mijloc, mai precis, la refuzul poporului de a mai sprijini o politică de austeritate, s-a adăugat complotul unor dizidenți români și acțiunea coordonată a unor servicii străine, în special KGB-ul, pentru prăbușirea regimului Ceaușescu.
Orice s-ar spune, evenimentele din decembrie 1989 au permis tranziția României de la un regim politic totalitar la o societate democratică.
De fapt, devenirea României pe o nouă treaptă istorică a început în 1989 și a fost continuată de politicienii aleși în regimul democratic. Încă mai există cetățeni care consideră că România nu a fost pregătită pentru schimbarea regimului politic, pentru că s-a creat o situație favorabilă celor puși pe căpătuială. Un exemplu elocvent despre viziunea noilor politicieni îl reprezintă opinia unui prim-ministru, deosebit de vocal, care a decis să schimbe industria românească pentru că reprezintă „un morman de fier vechi”, așa că nu s-a mai pus problema adaptării la tehnica și tehnologia modernă.
Majoritatea cetățenilor de bună-credință din România și-au pus mari speranțe în evenimentele istorice din 1989, însă aleșii neamului au condus România după sintagma „un pas înainte și doi pași înapoi”, mai precis, democrația a făcut un pas înainte, iar morala și justiția socială au făcut doi pași înapoi.
Am fost profund șocat de dezvăluirile din mass-media, iar un Președinte al României, în numele adevărului, s-a declarat învins de sistem și a recunoscut public implicarea la nivel înalt a unor instituții și politicieni în marea corupție, prin care s-a jefuit avuția națională și a fost afectată soarta cetățenilor de rând. Unii părinți și-au lăsat copiii la bunici, pentru a-și câștiga pâinea pe meleaguri străine, trăind în permanență cu dorul de țară și de cei dragi. Evident că nu se mai poate continua așa, se impune o nouă viziune despre dezvoltarea durabilă a României.
Mă gândesc cu tristețe la ce s-a întâmplat cu pădurile și flota României, dar și la Bancorex, Rafinăria Petromidia, Uzina ARO din Câmpulung Muscel, autostrada Transilvania, sistemul de irigații din Bărăgan, insula Belina, afacerea Microsoft etc. Reformele din sănătate, educație și cercetare au dus la plecarea în străinătate a specialiștilor, la desființarea unor școli și unități medicale de stat, iar dotarea celor funcționale a fost minimă, deși mulți politicienii și-au exprimat prin mass-media preocupările pentru educația și sănătatea românilor.
Adresez politicienilor români din perioada 1989-2021 următoarea întrebare: sunteți mulțumiți de starea în care se află România de azi? S-a dovedit că multe companii de stat listate la bursă, nu a reprezentat o soluție benefică pentru dezvoltarea României.
La nivel individual, chiar și cetățeanul de rând are o parte din vină în democrație, pentru că a votat un candidat nepotrivit să-i reprezinte interesele la nivel local, județean sau național.
Trebuie precizat că, pe lângă politicienii comozi, incompetenți sau puși pe căpătuială, partidele politice au selectat și promovat personalități de marcă. Cinste lor!
Dintre companiile private de succes se menționează: Uzina de autoturisme din Pitești, Dacris – 1994 (grupul de firme specializat în importul, distribuția și comercializarea articolelor de birou, a produselor tipărite și a altor produse), Bitdefender – 2001( companie de securitate informatică), Emag – 2001 (distribuitor online de echipamente și componente IT, electronice, , produse auto, articole sportive, cărți și altele), Allview – 2004 (brand tech românesc care a dezvoltat o tabletă și un smartphone), UiPath – 2005 (companie specializată în dezvoltarea de roboţi software), Romaqua (business din zona de sănătate și farma) etc. Tot la aspecte pozitive pot fi adăugate aderarea la NATO și integrarea în UE, opțiuni decisive pentru destinul acestui popor cu tradiții milenare.
După 1989, cetățenii și-au dorit libertate deplină și o democrație veritabilă în care sunt asigurate locurile de muncă, iar politicienii sunt în slujba poporului și urmăresc ridicarea standardelor de viață prin proiecte asumate și finalizate, nu doar vorbe pentru manipularea alegătorilor și certuri fără sfârșit despre interese proprii sau de grup.
Într-o societate normală, cetățeanul trebuie să-și câștige traiul prin muncă cinstită, fapt subliniat și de sloganul din regimul comunist: „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine” .
O inițiativă de succes în agricultură o reprezintă organizarea micilor producători de la sate în forme asociative de tip cooperativă, unități agricole care asigură derularea în condiții optime a întregului proces – de la cultivarea plantelor și creșterea animalelor, la procesarea materiei prime, depozitarea produselor obținute în centre frigorifice și vânzarea acestora prin magazine proprii. Membrii cooperativei obțin venituri mai mari decât atunci când ar fi acționat individual, pot accesa fonduri din surse diverse și își pot apăra interesele prin reprezentanți aleși. Se impune adaptarea sistemului electoral la societatea de mâine prin introducerea unor criterii de selectare, în prealabil, a personalităților propuse pentru ocuparea unor funcții importante în stat, care să includă competențele necesare și nivelul de pregătire obținut în cadrul unor instituții politice de stat.
Neglijența, incompetența și corupția ucid, având în vedere accidentele la locul de muncă sau pe căile de transport, infecțiile nozocomiale și incendiile din spitale etc.
Pentru a-și exprima nemulțumirile, oamenii au ieșit să protesteze pe străzi, nu numai în România, ci și în alte țări. Românii vor ocuparea funcțiilor în stat pe criteriul meritocrației, respectarea principiului contributivității în stabilirea pensiilor, votarea în parlament a legii răspunderii magistraților, aplicarea justă a legii recuperării prejudiciilor și confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni etc.
Desigur, nu prin confruntări pe stradă se rezolvă problemele comunității în secolul XXI, ci prin înțelepciune, dialog și responsabilitate în găsirea soluțiilor optime.
De parcă n-ar fi fost de-ajuns atâta suferință, în anul 2020 ne-am pricopsit și cu pandemia Covid-19, care a afectat întreaga omenire, deși nivelul tehnic și tehnologic este avansat, iar știința și practica medicală au depășit diverse obstacole în țările dezvoltate. Nu numai sistemul sanitar a fost pus la grea încercare, ci și economia, cultura și educația.
Pandemia a avut un impact deosebit asupra mentalului colectiv, manifestându-se într-un registru emoțional diversificat, de la frică la curaj, de la pesimism la optimism, de la indiferență la nepăsare și implicare activă în bătălia antivirus.
Telemunca reprezintă o posibilitate deosebită oferită de mediul virtual pentru a desfășura activități utile de la distanță, fără să existe riscul de infectare cu agenți patogeni, însă nu poate fi generalizată în orice situație.
Diversele variante de teleșcoală (învățământ la distanță, educație online, clasă virtuală) sunt deosebit de utile, dar nu pot să substituie învățământul prin relaționare directă în sala de curs sau în laborator, orice exagerare lipsită de fundament poate avea consecințe imprevizibile pentru destinul generațiilor tinere. Nu trebuie neglijat pericolul ca în perspectivă tinerii să evite interacțiunile directe din mediul real și să devină dependenți de mediul virtual, ceea ce ar afecta trăirea pe deplin a vieții, modificări de comportament, limitarea creativității, având pe intervale de timp medii și lungi consecințe încă nebănuite asupra sănătății și formării personalității.
Varianta online a educației se poate aplica eficient în unele instituții din învățământul superior sau în pregătirea suplimentară a elevilor din gimnaziu și liceu.
Să nu se uite că școala reprezintă mediul propice pentru proiectul de formare a fiinţei umane, sub cele trei aspecte esențiale: individual (împlinirea vocaţională prin cultură), interindividual (echilibru moral-relaţional) şi social (afirmarea prin competenţă profesională).
Integrarea învățământului superior cu cercetarea și producția în regimul comunist a fost o politică benefică în regimul comunist, care trebuie extinsă și adaptată la democrație.
În domeniul sănătății se pot face afirmații similare despre telemedicină, care permite monitorizarea la domiciliu și stabilirea unor scheme de tratament, atunci când este posibil, costurile fiind mult mai reduse.
Cu siguranță am ajuns la o răscruce a istoriei, când vom asista la schimbări majore în evoluția omenirii încă din prima jumătate a secolului XXI, marcată de pandemia Covid-19. Nu este exclus să trăim transformări fără precedent în sfera relațiilor umane, a modului de raportare la mediu, a progresului științific, tehnic și tehnologic.
Așa cum s-a dovedit în istorie, crizele majore, chiar dacă au afectat dramatic omenirea, au dus în final la „salturi calitative” pe traiectoria culturii și civilizației. Evoluția omenirii este mai degrabă dialectică, cu elemente de continuitate și discontinuitate, cu restructurări profunde și refacere pe noi nivele de organizare etc. Stările critice din societate reprezintă un feedback pentru politicieni de corectare a erorilor în programele cu care au câștigat alegerile, altfel spus, pandemia provocată de SARS-CoV-2 poate fi interpretată și ca o provocare pentru devenire și proiecție în viitor. Este posibil să fim martorii trecerii într-o nouă epocă istorică, cea a psiho-informaticii, în care inteligența ființei umane va beneficia din plin de noi posibilități, pe măsura implementării tehnologiei 5 G și a utilizării inteligenței artificiale, factori ai dezvoltării cu impact deosebit asupra culturii, telecomunicațiilor, globalizării și colaborării la scară planetară, managementului și calității vieții pe Terra.
Automatizarea și robotizarea proceselor de producție va permite ființei umane să se dedice cu prioritate activităților creative, realizării unor programe informatice pentru administrarea eficientă a diverselor domenii de activitate, de la unități economice, sanitare și educaționale, până la politici locale, regionale, naționale, europene etc.
Trebuie asigurată încrederea în siguranța și performanța platformelor online, prin care alegătorii pot să voteze reprezentanții la diverse nivele de conducere, dar și cele prin care cetățenii validează măsurile propuse de autorități. În acest mod, cetățenii sunt implicați direct în procesul decizional, ilegalitățile și erorile fiind mult diminuate, având în vedere că programele informatice validate pe scară largă nu favorizează interese personale sau de grup. Platformele online trebuie să fie accesibile pentru cetățeni, să prezinte siguranță față de viruși informatici și atacuri cibernetice, să fie interactive și integrate pe diverse nivele de organizare și conducere a societății, pentru a asigura, în condiții date, un management eficient.
Trebuie recunoscut că modelul chinezesc a fost, după 1989, mai bun decât cel românesc în gestionarea resurselor materiale, financiare și umane, altfel spus, sistemul optim pentru administrarea în perspectivă a societății se află la granița dinte capitalism și comunism. Desigur, în această evaluare nu s-a ținut seama de respectarea drepturilor și libertăților cetățenești într-un regim democratic. Polarizarea socială trebuie atenuată în societatea de mâine, pentru că nu este normal ca 1% din populația planetei să dețină bogăția, iar 30% să trăiască în sărăcie.
De fapt, secretul succesului Chinei este datorat faptului că și-a adaptat progresiv politica la cerințele capitalismului, spre deosebire de majoritatea țărilor cu regim democratic care au respins în totalitate regulile socialismului și comunismului, fără o evaluare aprofundată.
Acest deziderat poate fi îndeplinit de alte state în cadrul unui model dual de organizare și conducere a societății, în care componenta umană acționează după principiile de bază ale capitalismului, iar componenta informatică este complementară, fiind structurată și planificată „de sus în jos”, prin includerea unor proiecte importante de țară, având stabilite etape cu obiective, termene precise de realizare, precum și a unor norme din programele și ideologiile întregului spectru politic, nu numai a partidelor aflate la putere .
Prin implicarea tuturor factorilor politici în actul guvernării, se stimulează responsabilitatea și se valorifică eficient resursa umană, se asigură o conducere unitară și continuitate în derularea proiectelor și a programelor de dezvoltare. Platformele online sunt utile pentru controlul financiar al provenienței și circulației banilor, având rol de „paznic al democrației” – cu efecte benefice în reducerea infracționalității.
Fiecare cetățean trebuie să fie conștient că într-o democrație normală libertatea este o necesitate înțeleasă și se termină acolo unde este încălcată libertatea celuilalt. Oamenii sunt egali în fața legii, iar la abateri similare magistrații vor stabili în sala de judecată măsuri similare. În perspectivă, programele informatice vor avea un rol important în justiție și administrație publică.
În ultimă instanță, dezvoltarea omenirii este condiționată la un moment dat de resursele planetei, mijloacele disponibile pentru valorificarea acestora și conștiința socială. Pentru caracterizarea ideologiei partidelor politice se poate utiliza raportul contribuții/beneficii, indicator care pune în evidență configurația relațiilor politice prin care societatea pune la dispoziția membrilor săi resursele de care dispune. Pentru prevenirea „șocului viitorului” trebuie luate ca punte de reper valorile perene de bine, frumos, dreptate și adevăr.
Să nu se uite că necunoscute sunt căile Domnului, iar prezentul este o punte permanentă de trecere dinspre trecut spre viitor, dintre o realitate complexă trăită, mai mult sau mai puțin cunoscută, spre o diversitate fascinantă de aspirații și posibilități.
Mă rog lui Dumnezeu să ocrotească Terra și pe locuitorii săi!
Bibliografie
1. Djuvara Neagu, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013
2. Drimba Ovidiu, Istoria culturii și civilizației, Editura Saeculum-Vestala, București, 1998-2003
3. Dulgheru Valeriu, Istoria integrală a Basarabiei, Editura Serebia, Chișinău, 2016
4. Pop Ioan- Aurel, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, Editura Litera, București, 2019
5. Tudor Vasile, Alma Lux, Editura Agora, Călărași, 2001
6. Tudor Vasile, Sinteze de istorie universală, Academia.edu, 2019
