Udare prin sucțiune și capilaritate

            Tehnologia  de  irigare prin picurare este considerată în prezent ca fiind cea mai eficientă și permite trecerea în regim de automatizare prin reglarea debitului și a presiunii apei pe baza informațiilor înregistrate de senzori despre umiditatea solului și temperatura aerului.
             Acest sistem de irigare este utilizat atât pentru cultura plantelor în spații protejate, cât și pentru cele de câmp, fiind alcătuit în principal din următoarele componente:
 • sursa de apă –  poate fi o rețea centralizată, dar și o sursă locală ( o fântână sau bazine de stocare);
 • sistemul de filtrare –  este necesar pentru evitarea înfundării cu impurități a duzelor de picurare, fiind  dimensionat în funcție de calitatea apei și de suprafața irigată;
 • conducta distribuitoare – poate fi o țeavă din polietilenă, al cărui diametru se alege în funcție de tipul sursei de apă și de necesarul de apă consumat;
• liniile de picurare –  pot fi de tip bandă sau tub, dispuse între  50 – 60 cm una de alta, având duzele de picurare (picurători) amplasate la distanțe de  10 – 40 cm, presiunea optimă de funcționare fiind cuprinsă între 0,5 și 3 bari, în funcție de grosimea pereților, suprafața irigată și tipul de cultură.
            Udarea plantelor prin picurare se face în zona rădăcinilor, de regulă dimineața și seara, apa fiind dozată în funcție de cultură   și stadiul de  dezvoltare a plantelor, administrându-se după necesități și fertilizanți în porții cât mai mici distribuite săptămânal.  Prin această metodă ,  se micșorează pierderile de apă în adîncimea solului, se reduce considerabil volumul de muncă, iar productivitatea culturilor poate crește cu până la 100% atunci când  s-au aplicat și  fertilizanți.
 ………………………………………………………………………………………………………………………………….
Conținutul integral al lucrării “Udare prin sucțiune și capilaritate” este prezentat pe
https://www.academia.edu/44618353/Udare_prin_suctiune_si_capilaritate