În condițiile unei explozii informaționale fără precedent, ale diversificării și aprofundării domeneniilor cunoașterii, se impune o abordare științifică novatoare a Existenței, având o deschidere largă către filosofie și religie.
De mai bine de două decenii am fost preocupat de stabilirea unui nou model gnoseologic, în care spațiul, timpul, substanța, câmpurile fizice, energia și informația să fie abordate unitar.
În această lucrare sunt prezentate bazele teoriei dipolilor vortex, concepție cu valențe explicative și predictive deloc neglijabile, în care sunt analizate structurile elementare şi interacţiunile fundamentale din Univers, semnificațiile unor noțiuni științifice, legile de variaţie şi de conservare pentru mărimile fizice, dualismul undă – corpuscul, interpretarea funcției de undă asociată unei microparticule, cuantificarea spaţio-temporală, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, formularea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitational etc.
Dipolul vortex este un model fizic asociat oricărei microparticule și câmpurilor de forță generate, având rolul de punte de legătură între Universul nostru (format din materie) şi Universul complementar (format din antimaterie) prin care se face schimb de particule universale primordiale. Fotonii și gravitonii sunt particule universale primordiale care ies, respectiv intră în dipolii vortex.
Explicarea expansiunii accelerate a Universului nostru și demonstrarea teoretică a legii lui Hubble constituie argumente pertinente pentru validarea teoriei dipolilor vortex, în care particulele universale primordiale sunt cuante elementare, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică, impuls mecanic sau informație, ci şi cuante spaţio-temporale.
Afirmația lui Lavoisier că în natură “nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, face trimitere la preocuparea savanților de a găsi o lege unitară a materiei bazată pe conservarea generalizată și echivalența generalizată. Este meritul lui Albert Einstein de a fi dedus echivalența dintre masă și energie și de a fi elaborat un model geometric al Existenței în care spațiul, timpul și gravitația sunt corelate prin metrica Riemann.
Reflectarea realității de către om este un proces deosebit de complex, care se realizează progresiv prin adevăruri relative despre structura materiei, conexiunea universală a fenomenelor, dialectica materie-spirit, raporturile dintre subiectul cunoscător și realitatea obiectivă etc.
Personalități ilustre, precum Aristotel, Newton, Maxwell, Kant și Hegel, au contribuit la construcția edificiului magnific al culturii universale, având numeroase turnuri înalte pentru vizitatorii temerari care admiră panorama vastă a cunoașterii Existenței, însă marea provocare pentru slujitorii culturii din vremurile noastre este să privească dincolo de orizont.
Lucrarea “Orizonturi euristice” este destinată cu precădere cercetătorilor preocupați de aprofundarea, sistematizarea și extinderea frontierelor cunoașterii actuale, dar este utilă tuturor celor interesați în descifrarea enigmelor realității obiective.
Cuprins
I. Bazele teoriei dipolilor vortex …………………………………………………………………….. 4
II. Aplicarea TDV la studiul radiaţiei …………………………………………………………………15
III. Modelul dinamic al nucleului ………………………………………………………………………19
IV. Geometria Existenţei ………………………………………………………………………………… 23
V. Descifrarea formalismului cuantic …………………………………………………………….. 29
VI. Dualitatea Existenței ………………………………………………………………………………….. 37
VII. Structura elementară a materiei ……………………………………………………………….. 56
VIII. Cuantificarea spațio-temporală …………………………………………………………………. 62
IX. Cunoaștere și comunicare …………………………………………………………………………. 66
X. Despre adevăr …………………………………………………………………………………………… 75
XI. Codul binar universal ………………………………………………………………………………… 81
XII. Logica probabilistică …………………………………………………………………………………. 91
XIII. Devenirea umană …………………………………………………………………………………….. 97
XIV. Universul ca trăire …………………………………………………………………………………… 115
Bibliografie ……………………………………………………………………………………………… 122
Conținutul integral al lucrării “Orizonturi euristice” este prezentat pe
https://www.academia.edu/49413054/Orizonturi_euristice