Religia reprezintă un mod de cunoaștere a Existenței prin credință, componentă esențială prezentă încă de la origini în sufletul omului. În evoluția culturii și civilizației, știința și credința s-au completat reciproc, așa cum a constatat genialul savant Albert Einstein: „Știința fără religie este imperfectă, religia fără știință este oarbă”. Cunoașterea științifică nu poate substitui nevoia de sacralitate a omului, de a purta un dialog permanent cu Dumnezeu sub semnul valorilor perene de bine, frumos, dreptate și adevăr.
Referior la menirea lui homo religiosus, este sugestivă lucrarea „Divinae Institutiones” a scriitorului latin Lactantius, în care a propus, ca etimologie pentru termenul de religie, verbul religare (a lega, a uni), în sensul de unire cu Dumnezeu.
Sfânta Scriptură a promovat un sistem etic riguros și durabil, exprimat sintetic în Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, înscrise pe două table de piatră, care în traducere se transcriu astfel:
„Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine.
Să nu-ţi faci chip cioplit şi să nu întruchipezi nimic din câte sunt în ceruri, pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti.
Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce ia în deşert Numele Lui .
Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, iar a şaptea zi este zi de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău.
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se adauge zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Să nu ucizi.
Să nu fii desfrânat.
Să nu furi.
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Să nu pofteşti casa aproapelui tău. Să nu pofteşti soţia aproapelui tău, nici robul, nici roaba lui, nici boul, nici asinul lui şi nimic din câte are aproapele tău.”
În clipe de refllecție asupra vremurilor pe care le trăim, este firesc să căutăm un răspuns la întrebarea lui Benjamin Franklin : „Dacă oamenii sunt răi având o religie, cum ar fi dacă n-ar avea-o ? ” Desigur, există o diversitate de păreri despre trăirea ființei umane în sacralitate .
Cuprins
I. Homo religiosus
1.1. Sinteze de religie
1.2. Lăcașuri sfinte
1.3. Citate despre religie
II. Sărbători religioase
2.1. Sărbători de iarnă la români
2.2. Sărbători de primăvară, vară și toamnă
Bibliografie
………………………………………………………………………………………………………………………………….
Cei interesați de conținutul integral al lucrării „Cu credință în suflet” pot accesa link-ul
https://www.academia.edu/50093435/Cu_credinta_in_suflet